eLiberatica
17 mai 2007, 9:04[Acesta este primul post din seria Eliberatica; mai sunt: ziua 1, ziua 2, concluzii.]
Mâine şi poimâine o să fiu la conferinţa eLiberatica din Braşov. Tema conferinţei este software open-source şi libertate. Printre vorbitori se numără nume "grele" în lumea open-source-ului: Brian Behlendorf - unul dintre fondatorii proiectului Apache, Monty Widenius - creatorul MySQL, actualmente CTO la MySQL AB, Rasmus Lerdorf - creatorul limbajului PHP, Zak Greant - misionar open-source (termenul englezesc este "evangelist", care are un sens de bază asemănător; ideea este că omul popularizează mişcarea open-source). Sunt şi nume "grele" din lumea software românească - am auzit că ar fi oameni cunoscuţi, dar trebuie să recunosc că habar nu am despre ei. Deabia aştept să-i cunosc, măcar să-i văd vorbind :)
Vreau să încerc un fel de live blogging de la conferinţă, să transmit "la cald" feeling-ul evenimentului :) S-ar putea să iasă ceva total jalnic (sau nimic), s-ar putea să fie interesant. Sper să aibă internet pe acolo - e cam aiurea o conferinţă despre open-source şi libertate, fără pic de acces internet. Deci, watch this space :)
Acu fug să-mi fac bagajele că altfel pierd trenul...
