random | grep .ro

Me and You and Everyone We Know

Aseară am fost la filmul din titlu cu colegii de servici. Rating mare me IMDB, totuşi sala era aproape goală.

A fost ca o gură de aer curat. După film, o prietenă a zis că nici unul din personaje "nu era normal", şi o spunea ca pe un lucru rău. Mie tocmai asta mi-a plăcut: nici un personaj nu se încadrează în vreun stereotip. La prima vedere, multe din personaje sunt oameni pe care îi vedem în fiecare zi şi îi ignorăm, chiar ne ţinem puţin departe să nu ne atingem de problemele lor. Filmul le urmăreşte puţin mai adânc, şi vedem ce se află "în spatele măştii", cum gândesc, cum se comportă în alte situaţii, ce le motivează. Fiecare gest şi replică reuşeşte să surprindă.

Sunt câteva momente, câteva replici mai lungi, în care personajele explică, fie direct fie prin aluzii, câte ceva foarte interesant despre ele însele. Acele replici sunt evident nenaturale (sună mai degrabă a voce de narator, sau a gânduri nerostite ale unui personaj) dar sunt plasate foarte bine în firul poveştii şi nu par forţate.

Filmul nu este concentrat pe o acţiune propriu-zisă, pe o poveste care începe şi se termină. În centru este relaţia dintre personajele principale (un vânzător de pantofi şi o artistă contemporană aspirantă) care evoluează în modul cel mai neobişnuit, dar în acelaşi timp sunt urmărite alte povestioare la fel de interesante, ciudate şi frumoase.

Mi-a plăcut şi felul cum a fost filmat filmul. Cu pricepere, fără să iasă în evidenţă cu jmecherii, dar în puţinele momente când mi-au atras atenţia cut-urile şi mişcarea camerei, mi-a plăcut ce am văzut. M-a impresionat mult modul vizual de a spune o poveste, folosind cu atenţie mijloacele cinematografice pe care le-a avut la dispoziţie regizorul.

Pe scurt, not your typical hollywood movie; merită văzut, dar nu în grup.