Discuţii civilizate
11 noiembrie 2006, 12:33Ieri şi azi am citit comentariile unui post pe un blog.
Blog-ul aparţine unui jurnalist american care a călătorit mult în orientul mijlociu şi are de spus lucruri interesante despre acele locuri. Multe din post-urile lui sunt fascinante pentru că descriu o lume foarte diferită de a noastră.
Ce m-a fascinat în comentariile acestui post a fost discuţia, directă şi nemijlocită, dintre un membru al Hezbollar (cei de care auzim la televizor că fac omor şi prăpăd în Israel şi Liban) şi mai mulţi "vestici" (majoritatea americani). Aceştia sunt oameni cu diferenţe uriaşe în opinii, în valori, poate chiar în modul de a gândi. Şi este cunoscută soarta majorităţii discuţiilor în contradictoriu de pe internet - şi anume că, după un timp, degenerează în flame war-uri. Cu toate astea discuţia a fost cât se poate de civilizată. Nu îmi pare rău că am petrecut câteva ore citind-o, atât a fost de interesant şi informativ.
Post-ul iniţial este aici: http://www.michaeltotten.com/archives/001295.html
Alt post, apărut puţin mai târziu, care mi s-a părut extrem de pertinent despre problema în cauză: http://www.michaeltotten.com/archives/001297.html
