Curăţenie de iarnă
24 decembrie 2006, 23:48Azi m-am apucat să-mi fac ordine în colecţia de discuri optice. Nu de alta, dar stau în raft de câţiva ani buni şi tot adună praf, şi eram curios ce discuri am eu pe acolo. Ce am găsit:
- Diverse distribuţii de linux: Slackware 4.0 (primul meu CD cu linux! din 1999!), 7.0, 8.0 (ăstea din 2000); RedHat 6.2 (tot din 2000); SuSE 7.3 (2001); Debian 2.2 (2000)
- Materiale de curs de la Cisco CCNA - am făcut cursul prin clasa a 9-a dar nu am dat niciodată examenul de certificare. Oricum nu mi-ar fi folosit la ceva.
- Diverse jocuri - Diablo2, Worms Armageddon, GTA2, Red Alert, Counter-Strike, NFS 3 (original, bundled cu o placă grafică), SimCity 2000. Ce le jucam pe ăstea, şi pe multe altele, cu Cristi, când eram noi tineri :)
- CD-uri de la revista CHIP: toate între martie 1999 şi iunie 2002. De când mi-au zis părinţii că-mi iau un PC, până când mi s-a părut prea plicticoasă revista :) Cu câtă nerăbdare aşteptam în fiecare lună să apară un număr nou...
- Kit-uri de la diverse programe. Cum ar fi Flash 5. Programul ăla a fost o mare sursă de fascinaţie pentru mine. Ar trebui să scriu cândva un post despre ce progrămele făceam eu în tinereţi :)
Ce mă miră e că practic toate CD-urile încă merg (sunt două, din ălea transparente, pe care nu am reuşit să le citesc cu nimic). Nu mă aşteptam :)
A fost un "trip down memory lane"... Cu asta mă ocupam eu, în loc să mă joc pe afară cu alţi copii. Îmi pare rău? No, not really :)
